Bentiță tricotată cu fundiță


Bentiță tricotată cu fundiță

Circumferința craniană: 50 cm;
Andrele nr.3
30 g fir lila (50% lana, 50% acril);
Latime: 10 cm;

Explicație tricotare:
Bentița se va tricota cu punct leneș (ochiuri față în rânduri față și rânduri dos). Se montează pe andreaua de lucru 4 ochiuri. În primul rând și în fiecare al 2-lea rând se va adăuga din ambele părți câte 1 ochi în felul următor:
1 ochi de margine, se adaugă 1 ochi din firul dintre 2 ochiuri, punct leneș până la ultimul ochi, se adaugă 1 ochi din firul dintre 2 ochiuri, 1 ochi de margine.
Se vor adăuga ochiuri în acest mod, până când pe andrea vom avea 20 de ochiuri.

Se tricotează drept 2 rânduri, după care se vor realiza scăderi de ochiuri în felul următor: 1 ochi de margine, 2 ochiuri împreună față, punct leneș până la ultimele 3 ochiuri, 2 ochiuri împreună față, 1 ochi de margine. Scăderea de ochiuri se va realiza în acest mod în fiecare al 2-lea rând până când pe andrea vor rămâne 8 ochiuri.

În continuare se vor tricota drept 10 rânduri. În acest loc se va realiza nodul fundiței.bentita tricotata cu fundita
În continuare se vor adăuga ochiuri în același mod cum e descris mai sus, până când pe andreaua de lucru vom avea 20 de ochiuri.
Se tricotează drept 35 cm, după care se vor realiza scăderi de ochiuri în același mod cum e descris mai sus până când pe andrea vor rămâne 8 ochiuri.
Se tricotează drept 10 rânduri. Se adaugă ochiuri cum e descris mai sus. Când pe andrea vom avea 20 ochiuri, se tricotează 2 rânduri drept, după care se vor scădea ochiuri până când pe andreaua de lucru vor rămâne 4 ochiuri.

În următorul rând ochiurile se închid în felul următor: 2 ochiuri împreună față, 2 ochiuri împreună față. Primul ochi de pe andreaua de lucru se trece peste cel de al doilea ochi. Firul de lucru se taie. Se trece capătul prin ochiul rămas și se strânge.

Finisarea: Se ascund capetele firelor. Capetele bentiței se înnoadă (detaliile cele mai înguste din 8 ochiuri). Se aranjează frumos capetele, formând o fundă pe o parte cu un nod pe mijloc (vezi poza).


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *