Caciula Agate


Caciula Agate

Mărimea L (circumferința craniană: 57-61 cm);
Materiale necesare:
1-2 sculuri fir Opus Polo (50 % lână, 50% acril, 200 m/100 g);
Andrele nr. 3.5 și nr. 4;
Densitatea tricotului: 20 ochiuri = 10 cm.

Explicație tricotare:
Pe andrele nr. 3.5 se montează 132 ochiuri. Ochiurile se închid în cerc și se tricotează conform schemei nr. 1 în felul următor:

Rândul 1: (3 ochiuri dos, 2 ochiuri față, 2 ochiuri dos, 4 ochiuri față, 2 ochiuri dos, 2 ochiuri față, 3 ochiuri dos, 4 ochiuri față) x 6.
Rândul 2: Ochiurile se tricotează așa cum se prezintă;
Rândul 3: (3 ochiuri dos, 2 ochiuri față, 2 ochiuri dos, (se iau pe o andrea ajutătoare 2 ochiuri după lucrare, 2 ochiuri față, 2 ochiuri față de pe andreaua ajutătoare), 2 ochiuri dos, 2 ochiuri față, 3 ochiuri dos, (se iau pe o andrea ajutătoare 2 ochiuri după lucrare, 2 ochiuri față, 2 ochiuri față de pe andreaua ajutătoare)) x 6.
Rândul 4 se tricotează ca și rândul 2.
Rândurile 1-4 se repetă încă de 2 ori, după care se tricotează rândurile 1-2 o dată = 14 rânduri in total.

În continuare se va tricota cu andrele nr. 4 modelul prezentat în schema nr. 2. Raportul format din 22 ochiuri se va tricota de 6 ori în rând. Rândurile 1-20 ale schemei se tricotează de doua ori. În schemă sunt prezentate rândurile impare, în rândurile pare ochiurile se vor tricota așa cum se prezintă. Rândurile schemei se citesc si se execută de la dreapta spre stânga.schema caciula agate

Vârful căciulii se va tricota conform schemei nr.3.
După tricotarea rândului 19 al schemei nr. 3 pe andrea vor rămâne 18 ochiuri. Firul de lucru se taie și se trece prin ochiurile rămase. Firul se strânge și se fixează pe partea dos a căciulii.

În vârful căciulii se poate fixa un moț din blană.
Mărimea căciulii se poate ajusta tricotând modelul cu andrele mai subțiri sau mai groase, sau folosind un fir mai subțire sau mai gros.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *