Mănuși gri


manusi gri fata

manusi gri spateMateriale necesare:
100 g fir gri (100% lana);
Andrele nr.4 si nr.4,5.

Explicație tricotare:
Mănușa dreaptă: Pe andrele nr.4, se montează 48 ochiuri. Ochiurile se închid în cerc și se tricotează în felul următor:
Rândul 1: (1 ochi față din spatele ochiului, 1 ochi dos) x 11, 2 ochiuri față din spatele ochiurilor, (1 ochi dos, 1 ochi față din spatele ochiului) x 12.
Se va tricota în acest mod o manșetă de lungime 5 cm.

În continuare se va tricota cu andrele nr.4,5, conform schemei nr.1. În primul rând al schemei se vor adăuga 10 ochiuri.
Se vor tricota rândurile 1-61 ale schemei nr.1. Începând cu rândul 4 se vor adăuga ochiuri pentru degetul mare. Adăugarea de ochiuri se va realiza înaintea ochiurilor care formează raportul schemei.
În rândul 23, cele 19 ochiuri pentru degetul mare se trec pe o andrea ajutătoare.
După tricotarea rândului 61, pe andrea vor rămâne 22 ochiuri. Firul de lucru se taie, lăsând un capăt de lungime 45 cm.manusa dreaptamanusa stanga

Cele 22 ochiuri ramase pe andreaua de lucru se împart pe doua andrele. Mănușa se întoarce pe partea dos. Cele doua andrele se așează paralel. Cu o a treia andrea și cu capătul firului lăsat se tricotează împreună primul ochi de pe andreaua 1 cu primul ochi de pe andreaua 2. La fel se vor tricota și ochiurile 2 de pe cele 2 andrele. În final, pe andreaua 3 vom avea doua ochiuri. Primul ochi de pe andreaua 3 se trece peste cel de al doilea ochi. Se repetă procedura până când pe andreaua 3 va rămâne 1 ochi. Firul de lucru se trece prin ochiul rămas. Firul se strânge și se fixează pe partea dos a lucrării.

Degetul mare. Cele 19 ochiuri pentru degetul mare se trec pe andreaua de lucru. Din spațiul dintre palma si degetul mare, se mai adaugă pe andreaua de lucru încă 1 ochi, iar celelalte 19 ochiuri se vor tricota în felul următor: 9 ochiuri dos, 1 ochi față din spatele ochiului, 9 ochiuri dos = 20 ochiuri.
Rândul 1: (1 ochi față din spatele ochiului, 2 ochiuri împreună dos, 7 ochiuri dos, se adaugă 1 ochi dos) x 2;
Rândul 2: (1 ochi față din spatele ochiului, 9 ochiuri dos) x 2.
manusi gri fatascadere ochiuri
Ultimele 2 rânduri se repetă încă de 4 ori.

Vârful degetului:
Rândul 1: (1 ochi față din spatele ochiului, 2 ochiuri împreună dos, 2 ochiuri împreună dos, 1 ochi dos, 2 ochiuri împreună dos, 2 ochiuri împreună dos) x 2 = 12 ochiuri.
Rândul 2: (1 ochi față din spatele ochiului, 2 ochiuri împreună dos, 1 ochi dos, 2 ochiuri împreună dos,) x 2 = 8 ochiuri.
Rândul 3: (2 ochiuri împreună față din spatele ochiului, 2 ochiuri dos) x 2 = 4 ochiuri.
Firul de lucru se taie, lăsând un capăt mai lung. Firul se trece prin cele 4 ochiuri rămase, se strânge si se fixează pe partea dos a lucrării.

Mănușa stângă. Se tricotează similar cu mănușa dreapta, după schema nr.2.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *