Jacheta, caciulita si fular verde


jacheta caciulita si fular verde

jacheta caciulita si fular verdeVarsta: 6-9 luni;
Materiale necesare:
– 150 g fir efect de culoare verde (80 % lana, 12% poliamid, 28% acril, 135 m/50 g);
– 100 g fir de culoare verde (100% lana merinos);
– Andrele nr.3 si nr.3.5;
– 5 nasturi verzi.

Densitatea firului: 22 ochiuri x 32 randuri = 10 x 10 cm;
Elastic dublu: Cu fir de culoare contrastanta se monteaza pe andrea jumatate din numarul necesar de ochiuri. Randul 1: cu firul de lucru se tricoteaza * 1 ochi fata, 1 jeteu*, se repeta *-*; Randul 2: * se tricoteaza jeteul ca ochi fata, 1 ochi dos nelucrat, firul ramane in fata ochiului*, se repeta *-*; Randul 3 si urmatoarele:* 1 ochi fata, 1 ochi dos nelucrat, firul ramane in fata ochiului *, se repeta *-*. Cand am finisat detaliul, vom renunta la firul de culoare contrastanta.
Punct semielastic: 1 ochi fata, 1 ochi dos. In randurile urmatoare tricotam ochiurile asa cum se prezinta.

Jacheta:
Spate: Se monteaza pe andrelele nr.3.5 – 51 ochiuri si se tricoteaza 4 randuri punct lenes, dupa care se vor tricota 42 randuri punct jerseu, adaugand in primul rand la intervale egale 4 ochiuri.
In continuare se va tricota cu firul merinos, incheind din ambele parti pentru rascroiala manecilor cate 2 ochiuri si in fiecare al 2-lea rand scazand 2 x 1 ochi.
Dupa 24 cm tricotati de la schimbarea firului, ochiurile ramase se incheie.

Partea dreapta fata: Se monteaza pe andrelele nr.3.5 – 31 ochiuri si 4 randuri primele 3 ochiuri se vor tricota elastic dublu, celelalte se tricoteaza punct lenes, dupa care se vor tricota 42 randuri- primele 3 ochiuri se vor tricota elastic dublu, celelalte punct jerseu, adaugand in primul rand 1 ochi.
In continuare se va tricota cu firul merinos, incheind pentru rascroiala manecilor de la inceputul randului 4 ochiuri si in fiecare al 2-lea rand 2 x 1 ochi.
Dupa 16 randuri tricotate de la schimbarea firului, pentru rascroiala gatului, se vor incheia la sfarsitul randului 6 ochiuri, in fiecare rand se vor scadea 3 x1 ochi si in fiecare al 2-lea rand 4 x1 ochi.
Dupa 24 cm tricotati de la schimbarea firului, cele 13 ochiuri ramase se incheie.

Partea stanga fata: Se va tricota simetric cu cea dreapta, realizand 2 cheotoare (2 ochiuri impreuna, 1 jeteu) dupa primele 3 ochiuri tricotate elastic dublu la o distanta de 10 randuri una fata de alta. Prima cheotoare se va realiza in primul rand tricotat cu fir merinos.

Maneca: Se monteaza pe andrelele nr.3.5 – 33 ochiuri si se tricoteaza 4 randuri punct lenes, dupa care se vor tricota 38 randuri punct jerseu, adaugand in fiecare al 6-lea rand din ambele parti 4 x 1ochi si in fiecare al 4-lea rand 3 x 1 ochi .
In continuare se va tricota cu firul merinos, incheind din ambele parti cate 3 ochiuri si in fiecare al 2-lea rand scazand 8 x 1 ochi.
Dupa 20 cm tricotati de la schimbarea firului, ochiurile ramase se incheie (25 ochiuri).

Finisarea: Se realizeaza cusatura umerilor. De pe margineaschema jacheta caciulita si fular verde rascroielii gatului se vor monta pe andrelele nr.3.5 – 71 ochiuri si se vor tricota 3 randuri, primele si ultimele 3 ochiuri ale randului punct lenes, celelalte se vor tricota punct semielastic (1 ochi fata, 1 ochi dos), dupa care se vor tricota 2 randuri elastic dublu si se vor incheia ochiurile. In al 2-lea rand se va realiza o cheotoare dupa primele 3 ochiuri tricotate elastic dublu. Se cos celelalte detalii ale hainei si nasturii.

Caciula: Se monteaza pe andrelele nr.3 cu fir merinos 85 ochiuri si se tricoteaza 6 randuri elastic dublu si 10 randuri punct semielastic. Dupa, se va tricota cu andrelele nr.3 si fir efect punct jerseu.
Dupa 6.5 cm de la bentita se vor scadea la intervale egale in fiecare al 2-lea rand 11 x 7 ochiuri.
In randul 45 firul de lucru se va trece in cele 8 ochiuri ramase, se va strange si se va trece pe partea dos a lucrarii, realizand cusatura din spate a caciulii.

Fularul: Se monteaza pe andrelele nr.3.5 cu fir efect 45 ochiuri si se tricoteaza 4 randuri elastic dublu si 90 cm punct semielastic. Dupa, se vor tricota inca 2 randuri elastic dublu si se incheie ochiurile.


Comentarii la Jacheta, caciulita si fular verde

  • – 150 g fir efect de culoare verde (80 % lana, 12% poliamid, 28% acril, 135 m/50 g); – cum se numeste firul folosit? 🙂

    Eveline 7 iulie, 2013 9:29 pm
  • Exact asa se numește:

    Fir de efect (sau fir fantezi)
    Fir cu structură, culoare şi aspect diferite faţă de celelalte fire utilizate într-o țesătură sau tricot, caracterizat prin faptul că pe toată lungimea are porţiuni care variază ca aspect, formând pe ţesătură sau tricot un efect ornamental. Efectul poate fi realizat prin filare, răsucire, vopsire, imprimare sau printr-o combinaţie a acestora.

    In modelul de fata este pe nuanță de verde

    Nina 7 iulie, 2013 10:31 pm

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *