Cornulete cu dulceata din visine


cornulete

Cornulete cu dulceata din visine
Fragede, usor de preparat si ideale pentru ceaiul de dimineata.
Le prepar de obicei cand imi ramane smantana si nu am ce face cu ea.
Aluatul il pastrez la rece si il prepar cand am chef, iar dulceata o iau din camara ca nu o papa nimeni cu paine.

Ingrediente pentru 35-40 cornulete de marime medie:

– 150 g smantana;
– 150 g margarina (se poate inlocui cu untura);
– Faina cat cuprinde.

Smantana, margarina si faina se amesteca si se framanta. Consistenta aluatului trebuie sa fie medie (nici moale, nici vartoasa). Aluatul rezultat se tine o zi in frigider.

Aluatul se imparte in trei bucati. Din fiecare bucata se intinde cate o foaie aproape transparenta. Foaia se taie in patru, si fiecare parte inca in doua. Fiecare fasie se umple cu dulceata din visine si se ruleaza.
Cornuletele se aseaza intr-o tava, pe fundul careia s-a asezat o foaie de copt unsa cu putin ulei. Se coc la foc mediu pana cand se rumenesc.
Cornuletele se scot din cuptor. Se lasa sa se raceasca un pic, dupa care se trec prin zahar pudra.
cornulete
Sa aveti pofta!


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *